79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Papa Leon: Statul palestinian este singura soluţie pentru conflictul israelian

Papa Leon a declarat că singura soluţie la conflictul de decenii dintre Israel şi poporul palestinian trebuie să includă un stat palestinian, reafirmând astfel poziţia Vaticanului, relatează Reuters, citat de news.ro.

Foto: X

„Ştim cu toţii că, în acest moment, Israelul încă nu acceptă această soluţie, dar noi o considerăm singura soluţie”, a declarat Leon, primul papă american, jurnaliştilor aflaţi la bordul unui zbor din Turcia către Liban, în cadrul primei sale conferinţe de presă în timpul zborului.

„Suntem, de asemenea, prieteni cu Israelul şi încercăm să fim o voce mediatoare între cele două părţi, care ar putea să le ajute să ajungă la o soluţie echitabilă pentru toată lumea”, a adăugat papa, vorbind în italiană.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reafirmat opoziţia faţă de un stat palestinian, chiar şi după ce cel mai mare aliat al său, SUA, şi-a exprimat sprijinul pentru independenţa palestiniană.

Leon a vorbit într-o scurtă conferinţă de presă de opt minute axată pe vizita sa în Turcia, ţară pe care a vizitat-o de joi până duminică, în prima sa călătorie în străinătate de la alegerea sa în luna mai ca lider al Bisericii Catolice, care numără 1,4 miliarde de membri.

Papa a declarat că el şi preşedintele turc Tayyip Erdogan au discutat atât despre conflictul israeliano-palestinian, cât şi despre cel dintre Ucraina şi Rusia. Turcia are un rol important de jucat în încheierea ambelor războaie, a spus Leon.

În timpul vizitei sale în Turcia, papa a avertizat că viitorul umanităţii este în pericol din cauza numărului neobişnuit de mare de conflicte sângeroase din lume şi a condamnat violenţa în numele religiei.


Pub