„Cei care au mers au plătit mai mult decât Republica Moldova, verificați țările care au mers și au cerut direct de la Putin gaze naturale la un preț mai mic, dacă luați prețul mediu pentru sezonul precedent, o să vedeți că ei au plătit mai mult decât Republica Moldova. Așa că asta este, iarăși, o gogoașă pe care încearcă să o vândă opoziția, nu cumpărați gogoși de la opoziție”, a menționat Maia Sandu.
Totodată, președinta a comentat decizia ANRE de micșorarea tarifului pentru un metru cub de gaz.
„Cum se ia această decizie? Nu că azi vrem să creștem și mâine vrem să descreștem, noi cumpărăm din afara țării gaze naturale, când prețul este înalt pe piață, așa cum merge fiecare om la piață, și dacă mergi la piață și e un preț, poți să vrei nu știu de câte ori să-l reduci, dar nu știu cât de mult să vrei să cumperi la un preț mai mic, dar cumperi de la piață. Exact așa și la noi, când prețul a crescut pe piață – atunci nu am avut ce face, a trebuit să cumpărăm la un preț mai înalt, dar am oferit compensații. Și atunci, eu am contribuit, și colegii de la guvern, pentru că am mers și am discutat cu tot felul de parteneri, țări prietene și i-am rugat să ne dea bani, și am oferit în prima iarnă 3 miliarde de lei compensații, în a doua iarnă 5 miliarde de lei compensații. Sunt bani mari, totuși, pentru că nu producem gaze naturale, n-avem cum să influențăm acest preț. Asta este menirea guvernului, regulatorul trebuie să ajusteze prețurile, să se asigure că nu se comit abuzuri, dar oricum prețul de piață contează. Noi, eu, guvernul, guvernul mai mult, eu prin politica externă, mergem și convingem partenerii noștri ca să ne ajute atunci când suntem într-o situație dificilă.
Deci, noi am văzut cum a evoluat piața în luna august, când, de obicei, prețurile la gaze sunt cele mai mici, prețurile erau 2.000-3.000 de dolari, europenii cumpărau și unii experți străini ne spuneau și nouă să cumpărăm, pentru că nu vor fi gaze deloc, și este important să cumpărăm. Sigur, noi aveam contractul cu Gazpromul, dar, așa cum s-a dovedit mai târziu, Gazpromul nu și-a îndeplinit obligațiunile contractuale, deci respectiv exista acest risc să rămânem fără gaze naturale. Noi nu am cumpărat...”, a menționat Maia Sandu.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a recepționat pe data de 5 iunie 2023, solicitarea S.A. „Moldovagaz” privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali, bazată pe estimările prețurilor prezentate de S.A. „Energocom”.
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că a trimis în adresa ANRE solicitare privind modificarea tarifului la gaz.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, anunța că tariful ar urma să scadă, luând în considerație prognoza prețurilor de achiziții la gaze pentru perioada iunie-decembrie 2023.
Premierul Dorin Recean anunța că unele întreprinderi plătesc un tarif mult mai mic la gaz decât restul cetățenilor și că Guvernul monitorizează situația și va interveni. „Prețul actual la gazele naturale e dictat de necesitatea de a compensa devierile de preț și nu este echitabil ca această diferență de preț să fie acoperită doar de unele întreprinderi și de consumatorii casnici”, a menționat premierul.
Mai devreme, politicianul Renato Usatîi a declarat că mai multe companii din țară vând gaz natural mai multor agenți economici cu un tarif cuprins între 11 și 14 lei, de două ori mai mic decât achită cetățenii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!