„La Orhei vor lăsa în cursa electorală doar candidatul PAS și codruții lor, care tac. Rând pe rând sunt scoși toți candidații și asta o fac cei din PAS, partidul de guvernare care ani la rând au promis că ei la guvernare vor fi altfel.
Analiștii nu văd nimic, experții nu văd nimic, nimeni nu vede și nu aude nimic. Toți tac, iar cine deschide gura sunt hărțuiți. O gașcă de ONG-iști incompetenți condusă de președintele călător Maia Sandu, care habar nu au de probleme oamenilor de acasă și își bat joc continuu și fără orice frână instituțională crezând că Moldova este apartamentul lor și fac ce vor și cum vor. Oare câtă răbdare au oamenii?”, a declarat Ion Ceban.
Comisia Electorală Centrală a decis anularea înregistrării lui Victor Perțu, candidat din partea Partidului Politic „Democrația Acasă”. Hotărârea vine după ce CEC a constatat existența unor elemente ce indică un posibil bloc electoral camuflat între „Democrația Acasă” și Partidul Politic „Șor”, formațiune declarată neconstituțională. „PAS elimină candidații incomozi”, a reacționat liderul PPDA, Vasile Costiuc.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat excluderea candidatului formațiunii „Democrația Acasă” din cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Orhei de către Comisia Electorală Centrală (CEC). „Atac asupra democrației și dreptului oamenilor de a alege”, a comentat acesta pe rețele.
Candidatul la funcția de primar al municipiului Orhei, Dumitru Melnic, din partea Partidului Comuniștilor, a fost exclus din cursa electorală.Hotărârea a fost adoptată de Consiliul electoral al circumscripției municipale Orhei, ca urmare a unei solicitări înaintate de partid. Decizia a fost adoptată la 17 aprilie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!