20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
„Emisari” CEC în teritorii: PAS crează 35 de funcții noi, cu statut de demnitate publică

Comisia Electorală Centrală crează 35 de funcții noi cu statut de demnitate publică pentru a avea reprezentanți permanenți în teritoriu pe parcursul desfășurării alegerilor. Anunțul a fost făcut de către Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschii, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

Foto: UNIMEDIA

„Din 9 membri ai Comisiei doar trei persoane activează permanent, președintele, vicepreședintele și secretarul, ceilalți 6 sunt convocați doar în cadrul alegerilor. Începând cu ianuarie am permanentizat CEC, respectiv toți 9 membri vor acitva permanent.

Acuma revenim la colegii noștri din teritoriu. Urmează să angajăm aceste 35 persoane în calitate de funcționari publici, care sunt supuși legii 158, care sunt angajați ca restul persoanelor din oricare instituție publică. Sunt careva cerințe, sunt careva criterii, persoana dată urmează să aplice dosarul, urmează să participe la concurs și urmează să fie angajată.

Pentru a avea un proces electoral mai profesionist este nevoie ca în fiecare unitate administrativ teritorială de nivelul doi să fie o persoană de bază, să fie un funcționar electoral, să fie o persoană antrenată în cadrul CEC nu doar în perioada electorală. Ea urmează să participe la diferite seminare, treninguri având anumite atribuții în teritoriu. Urmează să ghideze activitatea registratorilor, ne referim la persoanele care sunt responsabile de calitatea listelor electorale. Totodată, funcționarul respectiv va instrui la rândul său viitorii membri ai biroului electoral al secției de votare, precum și va asigura suport CEC în ceea ce ține de finanțarea partidelor politice și multe alte acțiuni”, a declarat Berlinschi


Pub