„Nicio persoană, sau niciun preşedinte, nu a făcut pentru NATO mai mult decât preşedintele Donald J. Trump. Dacă nu aş fi venit eu, astăzi NATO nu ar mai fi existat! Ar fi căzut în uitarea istoriei. Trist, dar adevărat!”, a scris el într-un scurt mesaj pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în timp ce relaţiile transatlantice trec printr-un moment neobişnuit de tensiuni în urma planurilor sale ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei.
În faţa acestor intenţii ale lui Trump de a cumpăra sau – dacă Danemarca îşi menţine refuzul de a o vinde – de a anexa cu forţa această insulă importantă strategic şi bogată în resurse minerale, inclusiv pământuri rare, o serie de state europene, printre care Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda, şi-au exprimat „deplina solidaritate” cu Danemarca şi unele au trimis în Groenlanda contingente militare simbolice care însumează numai câteva zeci de soldaţi.
Trump a ameninţat sâmbătă aceste ţări cu taxe vamale de 10% de la 1 februarie, care ar urma să crească la 25% de la 1 iunie, provocând o criză în relaţiile transatlantice. În urma acestei ameninţări, Germania şi-a retras duminică cei 15 militari trimişi în Groenlanda. Norvegia şi Olanda, care au trimis fiecare câte doi militari în insula arctică, au anunţat de asemenea că aceştia vor fi retraşi.
Însă unii oficiali europeni ameninţă la rândul lor SUA cu represalii comerciale, precum instrumentul anticoerciţie, sau „bazooka comercială”, mecanism ce ar permite Comisiei Europene să impună restricţii asupra importurilor şi exporturilor către Statele Unite, asupra investiţiilor americane în UE, să restricţioneze drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor americane sau să le interzică participarea la licitaţii publice.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!