„Discuțiile au vizat mai multe domenii de colaborare, inclusiv fortificarea capacităților instituționale, schimburile educaționale, agricultura și modernizarea apărării. Cele două părți au subliniat progresele Republicii Moldova în consolidarea democrației și în procesul de integrare europeană, precum și importanța strategică a țării noastre pentru stabilitatea regională.
În marja întrevederii, Generalul-maior Todd Hunt, Adjutantul General al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, a fost decorat de către Președinta Maia Sandu cu Ordinul de Onoare pentru contribuția sa la cooperarea bilaterală în domeniul apărării”, se arată într-un comunicat emis de Președinție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!