Noua secțiune va fi inclusă în partea de jos a facturii și va prezenta consumul facturat pentru luna curentă, comparativ cu cel înregistrat în aceeași lună a anului precedent.
Totodată, consumatorii vor putea vedea consumul mediu de referință pentru categoria din care fac parte, urban sau rural, precum și datele privind consumul din luna următoare celei de referință din anul precedent și valoarea medie corespunzătoare aceleiași categorii.
Informațiile vor fi prezentate într-o casetă distinctă, într-un format simplu, astfel încât consumatorii să poată observa mai ușor eventualele creșteri ale consumului și să identifice modalități de economisire.
Factura va conține și recomandări practice pentru reducerea consumului și utilizarea mai eficientă a energiei electrice în gospodărie.
În plus, consumatorii care vor înregistra creșteri semnificative ale consumului față de aceeași perioadă a anului trecut vor primi și prin e-mail informații suplimentare și recomandări personalizate privind utilizarea rațională a energiei.
Premier Energy susține că măsurile urmăresc să-i ajute pe consumatori să-și înțeleagă mai bine consumul și să ia decizii care pot contribui la reducerea cheltuielilor și la utilizarea mai eficientă a energiei
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!