20,22 lei Euro majorat 2 bani, dolar 5 bani — leul sub presiune 70 ani Pieton de 70 de ani lovit mortal la Sîngera, șofer reținut 72 ore 17,9 °C Maximă 17,9°C azi la Chișinău, ploi spre seară — mâine răcește la 12°C 135-140 mandate Vucic recunoaște înfrângerea: lista studenților obține 135-140 mandate în Parlament
Uniunea Europeană va semna un acord cu Moderna pentru 160 de milioane de doze de vaccin anti-Covid

Comisia Europeană urmează să semneze un acord pentru livrarea a 160 de milioane de doze din vaccinul candidat al companiei farmaceutice Moderna, a anunțat Ursula von der Leyen, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

„Mă bucur să anunţ că vom aproba mâine (miercuri - n.r.) un nou contract pentru a asigura un alt vaccin pentru Covid-19 în portofoliul nostru. Suntem pe cale să formăm unul din portofoliile de vaccinuri împotriva Covid-19 cele mai mari din lume. Acesta le va asigura europenilor acces la vaccinurile cele mai promiţătoare în curs de dezvoltare”, a declarat Ursula von der Leyen într-un briefing de presă, evocând şi un al şaptelea contract în perioada următoare, fără a furniza informaţii suplimentare.

Moderna a informat săptămâna trecută că analiza iniţială sugerează că vaccinul său candidat pentru noul coronavirus este eficient în proporţie de 94,5%, fiind al doilea grup farmaceutic care anunţă rezultate pozitive după testele clinice, primul fiind asocierea Pfizer-BioNTech.

Odată ce vaccinul candidat al Moderna se dovedeşte a fi sigur şi eficient, fiecare stat membru îl va primi în acelaşi timp în funcţie de mărimea populaţiei, a mai spus von der Leyen.

Acesta este al şaselea contract pe care Comisia Europeană, care negociază în numele celor 27 de state membre, îl încheie cu producătorii de vaccinuri.


Pub