Procurorul pe caz s-a arătat numulțumit de faptul că unul dintre avocații lui Dorin Chirtoacă nu e prezent la ședință și a cerut ca procesul să aibă loc în lipsa acestuia.
„Prin această absență se încearcă tergiversarea cauzei penale de către partea apărării”, a declarat procurorul Dumitru Robu.
Judecătorul a decis amânarea ședinței de judecată, însă a calificat această amânare ca fiind „cu rea intenție”.
Curând se fac doi ani de la reținerea lui Dorin Chirtoacă, iar în acest timp au avut loc mai multe ședințe de judecată, însă fără vreo finalitate.
Dorin Chirtoacă pledează în continuare nevinovat.
Amintim că la 25 mai 2017, primarul general de atunci al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut de către ofițerii CNA, la 26 mai a fost plasat în arest la domiciliu, iar în prezent se află în arest preventiv. Chirtoacă este bănuit de trafic de influenţă, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău.
UNIMEDIA amintește că la 16 februarie 2018, Dorin Chirtoacă, și-a anunțat demisia. Decizia vine după ce a fost suspendat din funcție, iar primar interimar a fost numită Silvia Radu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!