„Una dintre cauzele principale ar fi fost că avea un abces sub braț. Nu au mers la medici, s-au tratat cu remedii populare. După toate probabilitățile, aceasta a fost adevărata cauză principală, apoi a apărut o infecție virală.”
Am respectat protocolul național privind infecțiile, dar s-a dovedit că, pe lângă o infecție bacteriană, copilul avea și una virală”, a mărturisit academiciana.
Potrivit Evei Gudumac, înainte ca Vlad, în vârstă de 13 ani, să fie transferat la Centrul de îngrijire a mamei și copilului, în Spitalul Municipal „Valentin Ignatenco” a fost tratat de o echipă profesionistă de medici, iar specialiștii din ambele instituții medicale au acționat în strictă conformitate cu protocolul, oferindu-i băiatului toate îngrijirile medicale posibile.
„Scopul transferului copilului la IMC nu a fost doar acordarea de îngrijiri chirurgicale, ci și metode de tratament extracorporeal (plasmafereză – purificarea sângelui). Am efectuat 3 sesiuni de plasmafereză în spitalul nostru. Am respectat protocolul național de infecții, dar s-a dovedit că pe lângă infecția bacteriană copilul avea și una virală. Întreaga familie a băiatului se afla în spital cu o infecție virală.
Am descoperit prezența unei infecții virale la centru. Și l-au tratat, i-au oferit întreaga gamă de tratament conform protocolului și chiar au făcut mai mult. Copilului i-au fost repartizate 2 resuscitatoare. Regretăm că nu l-am putut salva pe băiat”, a mai adăugt Eva Gudumac.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!