Ședința a luat sfârșit.
update
Potrivit primarului, se planifică acțiuni de reparație a podului de pe strada Ismail. Este un proces complex, iar procedurile necesită timp.
update
Ion Ceban a fost întrebat despre costurile plombării drumurilor. Acesta a menționat că toate cheltuielile vor fi făcute publice în scurt timp.
update
Reprezentanții de la situații urgente și Poliție nu s-au prezentat la ședință.
update
Ion Ceban: în ultimii ani am avut peste 30 de localități care au vrut să intre în componența mun. Chișinău. Aces lucru nu a fost posibil pentru ei, în condițiile legislației naționale, ale așa-numitei amalgamări voluntare. Scopuol reformei lor, dacă e să deruleze tot așa, e să ajungă la municipalizarea Chișinău a R. Moldova. Nu o spun nici ironic, nici sarcastic, dar asta e ceea ce vedem în jurul Chișinăului.
update
Ion Ceban: Facturile le-ați văzut și dvs, nu sunt fake, așa cum spune cineva de la Ministerul Energiei, de la ANRE, tot felul de experți-specialiști, care primesc milioane de euro, pentru ei e ușor să achite aceste facturi, iar pentru oamenii de rând cu salarii de 6-10 mii de lei, e o povară foarte grea.
update
Ion Ceban: Joi urmează să fie o nouă ședință a CMC. Le propun consilierilor să dea dovadă de maturitate politică, nu de manipulare, nu de ambiții politice, să vină la muncă, nu să umble pe sub poduri. Veniți la lucru, e mesajul pe care îl transmit fracțiunilor care lipsesc deja de 3 luni, nu vom ceda șantajurilor politice. Bugetul municipal e unul legal, nu e o plăcintă pe care voi vreți să o împărțiți așa ca la nivel național, pe sub masă
update
Ion Ceban: Auzim din diferite tv, ONG-uri, experți autointitulați, pe situația pe buget, precum că nu există proiecte mari în Chișinău, vom prezenta toate proiectele public. Regiunile ar fi bine să ia exemplu de la mun. Chișinău.
update
Ion Ceban: Suma totală pentru educație în mun. Chișinău e de peste 5 miliarde.
update
Ion Ceban: Un tichet la transportul public costă 6 lei, iar în foarte multe cazuri, ținând cont de abonamente, costul ajunge la 1.7 lei. E cea mai ieftină călătorie din Europa.
update
Ion Ceban: Referitor la bugetul pentru anul curent, vreau să fac o claritate. Bugetul în acest an e mai mare cu jumătate de miliard față de cel de anul trecut. Sunt planificate venituri de 8,7 miliarde lei și cheltuieli de 9,2 miliarde lei. Cheltuielile sunt orientate în special pe domeniul social, care acoperă peste 380 de mii de oameni.
update
Ion Ceban: Sunt mai multe străzi și drumuri care urmează să intre în reparație în acest an, inclusiv Muncești, Meșterul Manole.
update
Ion Ceban: Se intervine cu asflat rece, iar când va permite temperatura de afară, se va interveni și cu asflat fierbinte
update
Ion Ceban: Avem mai multe defecțiuni pe stratul de carosabil pe străzile care nu au fost reparate de 10-15 ani. Condamnăm manipulările precum că defecțiunile ar fi apărut pe drumurile reparate recent. În locurile respective a fost așternut asflatul practic pe pământ.
Urmăriți live, pe UNIMEDIA:
Ordinea de zi a ședinței din 16 februarie 2026:
1. Raport cu privire la desfășurarea procesului educațional în municipiul Chișinău.
Raportor: Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport.
2. Raport cu privire la situația din domeiul medical și social în municipiul Chișinău.
Raportor: Marina Buga, șefa adjunctă a Direcției generale asistență medicală și socială.
3. Raport cu privire la întreținerea infrastructurii rutiere din municipiul Chișinău în sezonul rece.
Raportor: Dorin Ciornîi, șef interimar al Direcției generale mobilitate urbană.
4. Raport cu privire la menținerea ordinii publice în municipiul Chișinău.
Raportor: Igor Grițac, șef al Secției securitate publică, Direcția de Poliție a mun. Chișinău.
5. Informație cu privire la situațiile excepționale în municipiul Chișinău.
Raportor: Oleg Melnic, șef al Direcției Situații Excepționale a mun. Chișinău.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!