„Vin cu o solicitare către instituțiile de drept, ieri am urmărit cu toţii informațiile despre un ex-şef de Stat Major, și, pentru că este un subiect de interes național, cer conducătorilor să comunice mai mult și să expice la ce etapă sunt.
Pentru că este vorba despre securitatea statului şi înălțimea acestei funcții, se justifică și interesul major al tuturor cetățenilor față de acest subiect. Vă rugăm, mai multe explicații din prima sursă. Conducătorii să comunice mai mult şi să explice la ce etapă sunt”, a declarat Igor Grosu.
Ministerul Apărării susține că toate informațiile din investigația referitoare la fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan sunt minuțios verificate.Totodată, responsabilii precizează că acordă o atenție maximă oricărui subiect ce ține de securitatea națională și va sancționa cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajații din domeniul apărării.
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan va fi lipsit de distincțiile și gradele militare, după ce a apărut într-o publicație scandaloasă de pe The Insider. Despre aceasta a anunțat șeful cabinetului președintei, Adrian Băluțel.
The Insider anunță că a obținut acces la corespondența Telegram a fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, în care ar purta discuții cu curatorul său GRU, colonelul Alexei Makarov. Astfel, conform publicației internaționale, Gorgan a raportat în mod regulat despre situația politică internă din țară și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării, care au cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!