Maximul va fi în ziua de 12 august, precizează sursa citată, pe Facebook. Anul acesta, Luna va deranja observaţiile, aflându-se pe cer toată noaptea.
„Luna va fi pe cer pe tot parcursul nopţilor. Din această cauză, luminozitatea cerului va creşte, deci se vor vedea doar meteorii cei mai strălucitori. Meteorii se observă cu ochiul liber, nu veţi avea nevoie de niciun instrument astronomic pentru a vă bucura de acest fenomen. Priviţi cerul cel puţin o oră, preferabil după miezul nopţii, dintr-un loc departe de luminile oraşului", transmit reprezentanţii Observatorului Astronomic.
Denumite după constelaţia din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, informează astro-urseanu.ro, citat de Agerpres.
„Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul, când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracţiune de secundă, vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu", menţionează aceeaşi sursă.
Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii, până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o "perseidă".
„Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră", se arată în postare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!