„Desigur că suntem într-o situație foarte dificilă, deoarece suntem foarte aproape de război, deoarece Moldova a trecut ani și ani prin această propagandă, care a fost o mare problemă pentru țara noastră o perioadă îndelungată de timp și avem oameni care încă nu văd realitatea, dar acest război schimbă situația. De asemenea, avem o dependență energetică puternică și în acest context, toți trebuie să ne învățăm lecțiile când vine vorba despre energie. În Moldova, cu siguranță ne-am învățat lecția și am încercat să lucrăm intens asupra diversificării, dar acest lucru nu este posibil de făcut rapid, în special când ai așa o piață, cu prețuri atât de mari. Proiectele pe care le-am început vor da rezultate în câțiva ani. Între timp este foarte dificil și acest lucru ne face foarte vulnerabili, iar forțele pro-ruse încearcă să folosească acest aspect pentru a destabiliza situația în țară”, a declarat Maia Sandu, în cadrul Forumului Strategic din oraşul Bled.
„Cred că trebuie să abordăm problema într-un mod mai serios și să vedem ce putem face în termen scurt, deoarece în termen mediu și lung este clar ce avem de făcut, trebuie să ne mișcăm mai rapid către energia verde, să diversificăm. Dar cum ne asigurăm că în acest termen scurt, acest război energetic nu dăunează democrațiilor noastre, aici am în vedere democrația Moldovei, dar și unele democrații din Europa. Este o mare problemă pentru noi, dar cred că și pentru toți în regiune”, a subliniat şefa statului.
„Totuși, vom continua să rezistăm și este extrem de important pentru noi să menținem pacea în Moldova și să putem asigura securitatea energetică oamenilor, deoarece asta ne va ajuta să menținem stabilitatea în țară, care este importantă pentru noi, în primul rând, dar și pentru vecinii noștri, Ucraina și România”, a conchis Maia Sandu.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!