Haos în toată țară în urma ploilor care nu mai contenesc, străzile au fost inundate, mașinile blocate și barajele rupte.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu iasă din case.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică. Alerta intră în vigoare pe data de 14 septembrie, de la ora 15:00 până pe 15 septembrie la ora 06:00.
Primăria municipiului Chișinău informează despre avertizarea, care prevede ploi torențiale, izolat puternice, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabilă pentru întreg teritoriul țării. Astfel, cetățenii sunt rugați să nu părăsească locuințele, iar părinții să-și supravegheze copiii minori, pentru a preveni eventualele pericole provocate de fenomenele naturii.
Alerta meteorologică se pare că a intra deja în vigoare, la Chișinău. Potrivit imaginilor postate de internauți pe rețele, se observă că mai multe străzi au fost inundate, iar crengile copacilor au fost doborâte la pământ. Potrivit autorităților, serviciile municipale de profil sunt pregătite să intervină în teren.
Patru persoane dintr-o familie dintre care un nou născut au fost salvate de pompieri din calea apelor. Potrivit IGSU, cazul a fost înregistrat în localitatea Hanasani din raionul Cantemir în urma precipitațiilor abundente din dimineața zilei de astăzi.
Premierul Dorin Recean a convocat la ora 16.00 o ședință la Centrul Anticriză al Ministerului de Interne la care vor participa toți reprezentanții structurilor de forță și ai autorităților publice locale din zonele afectate de ploile torențiale.
13 localități din țară au rămas în beznă, unele trasee au fost blocate, iar barajele au cedat în fața inundațiilor. Potrivit responsabililor, 204 angajați și 76 unități de transport au intervenit pentru a lichida consecințele din urma ploilor.
În condiții meteo actuale nefavorabile Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndemnă oamenii să evite traseul R 34 Hâncești –Leova, Leova -Iargara.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!