Procuroarea Nadejda Busuioc a înaintat pe data de 3 martie o cerere în care solicită aărarea onoarei profesionale. Potrivit cererii, procuroarea invocă faptul că este supusă unor acțiuni de discreditare desfășurate prin intermediul rețelei de socializare FB, de pe profilul lui Marin Andonii. Postările contestate se referă la perioada în special 2024-2025 care au fost deseminate în contextul campaniei electorale fiind publicare și pe un canal de Telegram. Potrivit informațiilor, afirmațiile au fost lansate în perioada când procuroarea a fost subiect al evaluării externe ceea ce în opinia ei a fost urmărirea scopului de a influența Comisia de evaluare în sensul nepromovării acesteia. Conținutul vizează activitatea și pretinse fapte incompatibile cu activitatea sa.
Cu 9 voturi pro, cererea a fost acceptată.
De asemenea, procurorul Vasile Revencu, de la Procuratura Soroca, Oficiul Florești, a depus o cerere la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru apărarea reputației sale profesionale. Cererea vine ca urmare a unor informații și acuzații difuzate în spațiul public, în special pe Facebook, de activistul civic Andone Mărin, care ar fi legate de soluțiile procesuale adoptate de procuror într-un caz penal privind violul unei minore. Revencu susține că nu a participat direct la examinarea plângerilor privind faptele reclamate și că materialele difuzate au fost intenționat denigratoare, chiar ca urmare a ordinului unuia dintre învinuiți, cetățeanul BA.
În cererea sa, procurorul solicită CSP să ia măsuri pentru investigarea situației și pentru prevenirea unor situații similare în viitor. Pe baza acestei cereri, Consiliul a decis sesizarea Inspecției Procurorilor pentru verificarea aspectelor invocate și a aprobat hotărârea cu votul a nouă membri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!