Sâmbătă seara, Monica a fost prezentă la ceremonia dedicată actorului Sean Penn, purtând o salopetă roșie cu detalii croșetate. Aceasta i-a subliniat silueta și a adus un omagiu stilului sofisticat care a consacrat-o. Actrita si-a completat look-ul cu un șal roșu asortat, un clutch argintiu și bijuterii strălucitoare din diamante.
Cu o zi înainte, Monica a pășit pe covorul roșu alături de partenerul său, regizorul Tim Burton, într-o rochie neagră cu o capă de catifea și detalii de textură crem. Rochia a fost accesorizată discret, evidențiind stilul său clasic.
Relația dintre Monica Bellucci și Tim Burton a început oficial în 2023, dar cei doi s-au cunoscut cu mulți ani înainte, în 2006, la Festivalul de Film de la Cannes. Relația lor a înflorit abia în 2022, după ce s-au reîntâlnit la Festivalul Lumière din Lyon, unde Monica i-a oferit lui Burton un premiu pentru întreaga carieră.
Monica a vorbit deschis despre legătura lor într-un interviu pentru Elle France, mărturisind: „Sunt fericită că l-am întâlnit ca om, înainte de toate. Este una dintre acele întâlniri rare în viață. Îl cunosc ca om, îl iubesc, iar acum voi descoperi și regizorul.”
În 2024, cei doi au colaborat la mult așteptata continuare a filmului Beetlejuice, marcând prima lor colaborare artistică.






Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!