4,3 mln lei ANI: Andrian Candu are o avere nejustificată de 4,3 milioane de lei, risca confiscarea 17,8523 lei Curs BNM: Dolarul cade la 17,8523 lei, în scădere de 7 bani; Euro la 20,0999 lei 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest
(foto) Maia Sandu, îmbrăcată în Ie de Ziua Portului Popular: „Pentru femeile noastre nu e o haină simplă, ea protejează de primejdii și aduce prosperitate”

Președinta Maia Sandu, îmbrăcată în Ie de Ziua Portului Popular, a transmis un mesaj pe rețele, în legătură cu sărbătoarea de astăzi. „Pe 24 iunie, marcăm Ziua Universală a Iei - cămașa tradițională românească. Pentru femeile noastre ia nu este o haină simplă; brodată cu migală și răbdare, din vremurile vechi, ea este un simbol ce protejează de primejdii, aduce prosperitate, sănătate și viață lungă celei care o poartă”, a scris șefa statului.

Foto: Facebook / Maia Sandu

„Fiecare culoare aleasă, fiecare semn brodat este încărcat de înțelesuri ascunse, semnificând legătura omului cu universul, năzuințele lui și puterea de a trece peste cele rele. Fiecare ie are povestea ei, unică. Generații de femei ale neamului nostru au cusut pe ii, fir cu fir, nașterea, viața și moartea, apa și soarele, rodul pământului. 

Azi, la Președinție, m-am bucurat să întâlnesc un grup de femei care promovează activ portul popular. Fie că se află în Moldova, în România sau în diasporă, aceste femei își brodează pe ii dorul, visele, speranța și împlinirea. Tradiția cămășii cu altiță cunoaște acum o renaștere datorită energiei și entuziasmului meșterițelor noastre, care fac parte dintr-o   comunitate tot mai mare a creatoarelor de cămăși cu altiță din spațiul românesc. Datorită eforturilor acestei comunități, în decembrie 2022, UNESCO a introdus arta cămășii cu altiță în Patrimoniul Imaterial al Umanității. Să purtăm ie cu încredere și bucurie!”, se arată în mesajul președintei. 


Atmosfera de sărbătoare s-a simțit și la Ministerul Afacerilor Externe astăzi. Cu prilejul Zilei Internaționale a Iei, angajații au purtat cămăși și rochii cu altiță.

 

 


Pub