În decembrie, liderii europeni au căzut de acord asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro, finanțat prin emiterea de datorie comună a UE. Acesta va fi garantat de bugetul UE, adică de statele membre, iar Ucraina îl va rambursa doar dacă Rusia îi va plăti „reparații de război”.
Ungaria, Cehia și Slovacia au fost scutite de participarea la mecanism, după ce au amenințat că îl vor bloca prin veto. Premierul de la Budapesta, Viktor Orban, susține că Ucraina nu va rambursa niciodată împrumutul, deoarece Rusia nu va dori să îi plătească reparații de război, astfel că în cele din urmă statele UE vor fi cele care îl vor plăti.
După ce s-a ajuns la un acord, șefa Comisiei Europene a declarat că împrumutul va avea dobândă zero pentru Ucraina, dobânda urmând să fie suportată tot din bugetul comunitar.
Miercuri, Ursula von der Leyen a precizat că 30 de miliarde din cele 90 de miliarde vor putea fi folosite de Ucraina pentru acoperirea deficitului bugetar, în timp ce 60 de miliarde vor putea fi utilizate pentru achiziția de echipamente militare, furnizate cu prioritate de țările europene.
„Cu 60 de miliarde de euro ajutor militar, Ucraina va putea rezista în fața Rusiei și, în același timp, se va putea integra mai strâns în baza industrială de apărare europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene.
Dacă producătorii europeni nu vor putea satisface o anumită cerere, Ucraina va putea să cumpere armele sau munițiile în cauză din afara Europei, a spus Ursula von der Leyen.
Unele țări din UE, inclusiv Franța, au insistat ca această finanțare să meargă în principal către industria europeană de apărare. Kievul a contestat cerința, susținând că o mare parte din echipamentele militare necesare sunt furnizate de SUA.
După ce a revenit la Casa Albă, Donald Trump nu a mai aprobat donațiile de ajutoare militare americane pentru Ucraina, , dar a continuat livrarea de arme și muniții în baza ajutorului deja aprobat de predecesorul său democrat, Joe Biden.
Între timp a fost lansată inițiativa PURL, sau Lista de Necesități Prioritare pentru Ucraina, prin care statele europene cumpără arme și muniții americane pentru Ucraina.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!