„I-am sugerat lui Putin să ne întâlnim undeva unde se pot lua decizii reale pentru a pune capăt războiului. El nu își dorește acest lucru.
Am discutat cu SUA și Franța posibilitatea unei întâlniri cu Rusia în marja G7, cu participarea tuturor statelor democratice. Putin nu își dorește acest lucru.
Ieri am discutat cu președintele Trump că o astfel de întâlnire ar putea fi organizată în SUA într-un format în care lui Putin i-ar fi mult mai dificil să refuze, cel puțin președintelui Trump.
Vom vedea ce se va întâmpla. Dacă Rusia refuză și această șansă, va fi nevoie de presiuni suplimentare”, a declarat Volodimir Zelenski, într-un discurs adresat Conferinței Interguvernamentale a Uniunii Europene, de pe Aeroportul Chișinău.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a optat pentru Aeroportul Internațional Chișinău ieri seară, pentru a zbura spre Geneva, iar de acolo spre Évian, în Franța, unde va avea loc summitul G7.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!