„PSRM declară în repetate rânduri că suveranitatea Republicii Moldova este o valoare fundamentală. Moldova trebuie să-și aleagă și să parcurgă calea alegerii sale istorice și să nu fie examinată conjunctural, la pachet, în contextul tulburărilor regionale.
Orice modificare a statutului politic extern al statului nostru, aderarea la structuri integraționiste, care prevăd restricționarea suveranității noastre și asumarea unor angajamente politice este posibilă doar printr-un referendum și cu condiția unui consens național durabil, așa cum au demonstrat un șir de state europene pe parcursul ultimilor 20 de ani”, a săus Batrîncea.
„În locul unui obiectiv clar și ușor de înțeles, în locul unui mecanism de dezvoltare a propriei economii, oamenilor le este prezentat un alt mit, imposibil de atins din punct de vedere juridic chiar și în cadrul procedurilor UE. Ba mai mult, chiar a doua zi, însuși cancelarul Germaniei, una din țările-lideri ale Uniunii Europene, a vorbit despre inoportunitatea unei astfel de inițiative în raport cu Ucraina.
Această inițiativă pur populistă, „de partid”, a guvernării poate provoca destabilizarea situației din țară și dezbinarea societății pe criterii politice. Adoptarea unor decizii atât de serioase cu privire la vectorul de dezvoltare a țării trebuie realizată ținând cont și de regiunea transnistreană, or obiectivul de bază al RM este reintegrarea țării.
Viitorul Moldovei este o chestiune sistemică pentru socialiști. Acesta prevede neutralitate, realizarea intereselor întregului popor moldovenesc multietnic de pe ambele maluri ale Nistrului. Răspunsurile la problemele acute ale societății reprezintă condiția principală pentru luarea deciziilor istorice”, arată poziția PSRM.
Partidul Socialiștilor îndeamnă autoritățile să renunțe la „abordarea la pachet a deciziilor unilaterale de conjunctură, dar și să înceteze să facă populism politic, să țină cont de opinia cetățenilor cu privire la problemele de importanță strategică printr-un referendum și să purceadă la soluționarea celor mai stringente probleme”.
PSRM consideră că „acum, mai mult decât oricând, este necesar să se depună toate eforturile pentru depășirea crizei social-economice, stabilirea și asigurarea securității alimentare în condiții noi, soluționarea problemei refugiaților din Ucraina, gestionarea crizei energetice, pregătirea către campania agricolă de primăvară, precum și depășirea crizei din sistemul sănătății și cel al educației”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!