„Mulțumesc, Dorin, pentru că ai acceptat să ne fii alături în acești ani complicați!
Prim-ministrul Dorin Recean a fost, în această etapă de dezvoltare a țării noastre, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize. Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării.
Am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie”, a scris Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 13 octombrie 2025.
Recean a declarat că renunță și la mandatul de deputat ales pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate, și că se retrage din viața politică. Acesta a menționat că își va continua activitatea profesională pe care a desfășurat-o anterior.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!