79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Exercițiile militare de pe malul stâng al Nistrului, comentate diferit la Guvern. Gavrilița: Cunoaștem despre aceasta. Popescu: Contravin legislației

Exercițiile militare din regiunea transnistreană s-au ales cu comentarii diferite din partea prim-ministre Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Dacă Gavrilița spune că Guvernul este la curent cu acestea și „pledează pentru pace și stabilitate în regiunea noastră”, Popescu le califică drept contraproductive, „care vin în contradicție cu legislația”.

Foto: Captură video

„Aceste exerciții au fost făcute publice, deci evident că cunoaștem. În același timp, mâine va avea loc întrevederea domnului vicepremier pe Reintegrare cu negociatorul din partea regiunii. Pledăm pentru repornirea grupurilor de lucru, care nu s-au întâlnit de ceva timp și rezolvarea problemelor tehnice, care apar. Evident că suntem îngrijorați de situația în regiune. Chemăm din nou la maturitate și înțelegere și înțelepciune și pledăm pentru pace și stabilitate în regiunea noastră”, a declarat prim-ministra.

La rândul său, Nicu Popescu, deși spune că Guvernul este pentru continuarea dialogului cu autoritățile din stânga Nistrului,„prezența grupului operativ de trupe ruse pe teritoriul Republicii Moldova contravine obligațiilor internaționale ale Federației Ruse, a legislației naționale”.

„Atât prezența per ansamblu, cât și acțiuni, inclusiv acest exerciții militare - contravin legislației noastre și nu sunt niște acțiuni care ajută la calmarea situației regionale. În acest sens sunt, evident, contraproductive”, a declarat Popescu.

„În Grupul Operațional al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova s-au desfășurat exerciții pentru pregătirea de luptă. În total, în acestea au fost implicate aproximativ 100 de unități de echipament militar”, se anunță într-un comunicat de presă al Districtului militar Vest al Federației Ruse din data de 25 ianuarie. Acestea au avut lov în timp ce tensiunile din Ucraina și Rusia cresc, iar liderii mondiali se declară îngrijorați de situația creată.


Pub