„Cu profundă tristețe și durere în suflet, echipa Poliției de Frontieră își exprimă regretul și condoleanțele față de familia, colegii și prietenii subofițerului superior Gheorghe Ștefanco, care a plecat prematur dintre noi.
Subofițerul superior s-a alăturat echipei noastre în data de 27 iulie 2023 și a activat în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz. Ieri, 21 iulie 2024, în ciuda eforturilor susținute ale medicilor, polițistul de frontieră a decedat în urma unui stop cardiac, care a survenit la domiciliu.
Gheorghe, în vârstă de 29 de ani, va rămâne în memoria noastră ca un coleg dedicat și profesionist.
Familiei sale, transmitem sincere condoleanțe și sprijin în aceste momente dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul publicat de responsabilii de la Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!