„Pe data de 8 iunie 2025, în jurul orei 17:00, pe traseul R-6 Chișinău – Bălți, în apropierea intrării în municipiul Orhei, s-a produs un accident rutier în lanț, în care au fost implicate patru automobile: un Opel Astra, un Volkswagen Passat, un al doilea Opel Astra și un Renault Megane Scenic.
Potrivit primelor constatări, un autoturism de model Opel Astra, care se deplasa din direcția Chișinău spre Orhei, a pătruns pe contrasens și a tamponat un Volkswagen Passat care circula regulamentar.
În urma impactului, Opelul a fost proiectat într-un alt autoturism de același model (Opel Astra), iar ulterior și într-un automobilul Renault Megane Scenic, care se deplasa spre Chișinău, de asemenea regulamentar.
În urma coliziunii, patru persoane, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportate la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto implicați au fost testați alcoolscopic cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative (0.00 mg/l alcool în aerul expirat). Inspectoratul de Poliție Orhei continuă acțiunile procesual-penale și investigațiile în vederea stabilirii circumstanțelor exacte”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera e presă a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.
Un accident rutier grav s-a produs în apropierea municipiului Orhei, în după-amiaza zilei de 8 iunie 2025. Mai multe vehicule s-au lovit violent, iar patru persoane au fost traumate.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!