6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
(video) Unitatea militară de la Băcioi prinde contur: Noi imagini de pe șantier

Noi imagini cu viitoarea unitate militară din Băcioi au fost publicate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Acesta a anunțat că lucrările de construcție avansează, în timp ce membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică au vizitat șantierul pentru a vedea stadiul proiectului.

Foto: Unitate militară

Potrivit ministrului, deputații au văzut edificiile deja construite și infrastructura aflată în curs de realizare. De asemenea, aceștia au fost informați despre proiectele de renovare și reconstrucție a mai multor unități ale Armatei Naționale.

„Transparența în gestionarea banilor publici este esențială. În acest context, vizitele membrilor comisiei și controlul parlamentar sunt importante, deoarece oferă posibilitatea de a evalua direct progresul lucrărilor și modul în care sunt utilizate resursele bugetare.

Mă bucur că proiectul de la Băcioi avansează. Vom continua să investim în oameni și în modernizarea infrastructurii, pentru a le asigura militarilor condiții demne și sigure de serviciu, trai și instruire”, a scris ministrul.

Lucrările de construcție a unei noi baze militare sunt în plină desfășurare la Băcioi. Potrivit ministrului Apărării, proiectul a fost derulat în contextul obiectivului de modernizare a infrastructurii Armatei Naționale.

În total, pentru construcția taberei militare de la Băcioi au fost cheltuiți aproximativ 500 de milioane de lei, bani alocați din bugetul național.

În ianuarie 2026, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat șantierul noii unități militare aflate în construcție la Băcioi. „Tabăra va oferi condiții moderne de cazare și instruire, conform celor mai bune practici internaționale”, a scris șefa statului.


Pub