„Astăzi, pe 2 februarie, noi, moldovenii, marcam Ziua statalității moldovenești, decernată prin decretul prezidențial din 2017.
Cu acest prilej, astăzi, de ziua statalității moldovenești, vreau să fac câteva declarații.
Mai întâi de toate, să nu uităm că moldovenii au o istorie a statalității cu o vechime de peste o jumătate de mileniu. Trecutul nostru a fost plin de evenimente glorioase, iar strămoșii noștri au luptat și au murit cu gândul că țara nu va dispărea, iar identitatea moldovenească nu va fi pierdută.
Și noi, moldovenii din Republica Moldova, suntem astăzi unicii care păstrăm și o țară suverană, și o identate ferm declarată – identitatea moldovenească. Și avem obligația istorică, patriotică și morală să nu renunțăm nici la statalitate, nici la identitate.
Majoritatea absolută a cetățenilor noștri, de toate etniile, își iubesc Patria – Republica Moldova. Și majoritatea recunosc faptul istoric că noi suntem moldoveni și trăim pe un teritoriu care ne-a aparținut de veacuri.
Și este un mare privilegiu că în prezent, când în lume există mii de etnii și populații, și numai vreo 200 de state, noi – moldovenii – avem statul nostru. Multe popoare nu au țara lor. Noi o avem. Trebuie să prețuim asta!
Există însă azi o gașcă de trădători la conducere, care au capturat statul, au sărăcit poporul, au distrus economia și azi ei nu mai ascund intenția de a lichida statul Republica Moldova, prin așa-numita Unire sau anexare la România.
Repet, declarațiile mai multor demnitari de rang înalt, din ultimele luni, despre susținerea proiectului de lichidare a statalității moldovenești nu pot fi calificate altfel decât trădarea Patriei și trădarea tuturor generațiilor care au muncit, au luptat și murit pentru statalitatea moldovenească și popor. PAS însă este gata să distrugă totul, ei sunt gata să lase un popor orfan de Patrie, numai pentru a obține niște profituri personale și de conjunctură.
Maia Sandu și cei din PAS prin aceste declarații de fapt au recunoscut public falimentul lor în calitate de oameni de stat. Și au dezvăluit că pentru dânșii nu există Patrie, ci numai interese personale și îndeplinirea comenzilor politice din exterior, de la cei care îi controlează și i-a propulsat în funcții înalte. După ce au cedat controlul asupra economiei, justiției și țării către străini, Maia Sandu și PAS sunt gata să cedeze și teritoriul țării.
Eu însă vreau să vă asigur. Numărul patrioților în Republica Moldova e mult mai mare decât numărul trădătorilor galbeni. Și noi, moldovenii, suntem gata să ne apărăm statul, identitatea și suveranitatea.
Republica Moldova este Patria noastră și noi, cetățenii acestui stat, vom fi gata să facem față unor aventurieri și impostori care temporar se află la conducerea țării. Noi vom purcede și la acțiuni concrete, dacă va fi necesar. Și, la prima etapă, vom desfășura o campanie națională cu mesaje patriotice și stataliste, ca să le amintim moldovenilor că statul trebuie prețuit și protejat. Dacă pierdem statalitatea, vom deveni o provincie marginală a unei țări străine și indiferente față de soarta noastră.
Noi am trecut odată prin experiența stăpânirii jandarmilor pe teritoriul nostru, care în 1918 au trecutul Prutul, au intrat cu arme în Chișinău și au subordonat populația. Iar toate înțelegere cu Sfatul Țării privind acordarea drepturilor de Autonomie au fost neglijate în mod obraznic. Noi nu mai dorim asemenea umilințe nici pentru noi, nici pentru copiii noștri.
Cine vrea Unire, știe unde să se ducă și să se unească. Noi suntem moldoveni și vrem să fim suverani și stăpâni la noi acasă, în Republica Moldova, cu Capitală, Constituție, Viitor. Vrem să fim țară, nu marginea cuiva”, a spus Igor Dodon.
Totodată, liderul PSRM a anunțat priorități ale partidului pentru noua sesiune parlamentară.
„Noi vom cere modificarea bugetelor de stat pentru realocarea surselor bugetare în susținerea cetățenilor. Trebuie majorat compensații pentru ca oamenii să poată ieși și din iarnă. Banii de la construcția și cumpărarea radarelor trebuie date la compensații. Al doilea grup de acțiuni, noi vom invita în Parlament membrii Guvernului la raport. În această săptămână, la inițiativa noastră, în Parlament va veni ministrul Agriculturii, să se pregătească ministrul Energiei și alții. În câteva săptămâni, vom propune colegilor să semnăm o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Munteanu, care nu a făcut față crizelor și așteptărilor”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!