Ani de zile, italianca a lucrat în liceele și institutele tehnice ale orașului Brescia ca profesor de sprijin în liceele și institutele tehnice, obținând funcții publice și salarii grație unei calificări care, în realitate, nu exista.
Datorită acestei declarații, a reușit să obțină contracte temporare în perioada 2017–2022, prin care a câștigat peste 60.000 de euro, notează Corriere della Sera.
Curtea de Conturi a subliniat că atribuțiile unui asistent școlar sunt „extrem de simple și nu necesită neapărat competențe foarte specializate”, iar activitatea femeii nu a ridicat probleme în perioada respectivă.
Prin urmare, s-a stabilit că daunele financiare se ridică la 50% din salariile primite, adică 31.332 de euro, mai puțin decât despăgubirea inițial solicitată de 47.000 de euro.
În paralel, Parchetul a inițiat o procedură penală pentru fals și fraudă, în urma constatării că diploma prezentată la angajare era falsă.
Falsitatea calificării nu a fost contestată de avocații femeii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!