„Blocarea bulevardului Ștefan cel Mare încalcă vădit ordinea publică. Conform legii, dacă se încalcă ordinea publică, administrația locală (în cazul dat primăria Chișinău) este obligată să ceară sistarea imediată a întrunirii (art.21 alin.(2) combinat cu art.8 lit.c) din Legea privind întrunirile nr.26/2008).
Primarul Ceban, din câte se vede, nu are de gând să respecte obligațiile prevăzute de lege și se transformă în aliat al lui Șor. Ivan Ceban trebuie să anuleze imediat autorizația și să nu fie complice la încălcarea drepturilor altor cetățeni.
Dacă asta nu se va întâmpla în cel mai scurt timp, autoritățile centrale urmează să găsească soluții juridice pentru ca ordinea publică să fie respectată, iar bulevardul Ștefan cel Mare să fie deblocat”, a scris Radu Marian, deputat PAS.
Primarul capitalei acuză Poliția de incompetență și inacțiune, în mod intenționat, pentru „a manipula și a da vina ulterior pe primărie” pentru blocarea bulevardului central cu corturile protestatarilor. „V-ați învățat să cereți de la Ceban. Dar Ceban nu încalcă legea, pentru că voi sunteți incompetenți. Bulevardul Ștefan cel Mare - blocat. Întoarceți poliția locală municipiului Chișinău dacă nu reușiți să faceți față. Primăria este notificată. Poliția este cea care trebuie să răspundă de ordinea publică și să întreprindă măsuri dacă este încălcată legea, or în dispoziția primăriei este că are loc protestul și nu e vorba de a permite sau nu anumite acțiuni”, a scris Ion Ceban pe Facebook
La rândul său, Poliția a pasat responsabilitatea pentru corturile protestatarilor, care blochează circulația pe bulevardul central al capitalei pe primarul de Chișinău și-i cere să dispună „evacuarea acestora”. „Reprezentantul Primăriei a ales să plece de la locul protestului, fără a întreprinde măsurile necesare. O scrisoare adresată Primarului General a fost transmisă încă o dată”, a anunțat Inspectoratul General de Poliție aseară.
Numărul oamenilor care protestează nonstop în centrul capitalei a crescut. Pe 9 octombrie 2022 au fost instalate încă 100 de corturi, direct pe bulevardul Ștefan cel Mare, ceea ce a blocat circulația pe tronsonul din fața Președinției.
Troleibuzele sunt redirecționate după cum urmează: Rutele nr. 1, 4, 5, 8, 22 și 34 - spre Buiucani- pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt- str. Mitropolitul G. B. Bodoni- str. București- str. Șciusev- str. M. Viteazul - spre Botanica - pe strada București.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!