48.749 alegători Participație finală 37,60% la alegerile din Găgăuzia, pragul validității atins 16.000 lire Un moldovean a furat 16.000 de lire din 180 de bancomate în Marea Britanie 2.300 drone Ucraina a lansat 2.300 de drone, 1.590 bombă și 15 rachete pe Rusia, 16 răniți 22 mil. Atac cibernetic masiv în Franța: datele a 22 de milioane de persoane expuse de hackeri
Reacția Procuraturii, după ce Platon ar fi plecat la Londra

Procuratura Generală a venit cu unele precizări referitor la informațiile conform cărora Veaceslav Platon ar fi plecat la Londra.

Foto: UNIMEDIA
„Desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze. Actualmente, nu există vreo lucrare pendinte în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon, a vreunei măsuri preventive”, se arată în nota informativă emisă de PG.

Procuratura precizează că, în funcție de comportamentul numitului în cadrul procedurilor în curs de desfășurare, instituția va reacționa și va propune luarea măsurilor reieșind din cerințele Legii de procedură penală, inclusiv aplicarea măsurilor privative, după caz.

Precizăm că potrivit legislației, procurorul de caz este unica figură procesuală care decide, în limitele dreptului discreționar de care dispune, asupra necesității aplicării sau neaplicării măsurii preventive în privința figuranților din procedurile pe care le au în gestiune.

Concomitent, Procuratura Generală respinge insinuările deputatului Litvinenco, care-l acuză pe Procurorul General că ar fi „încuviințat” plecarea cetățeanului Platon și-i recomandă să trateze cu atenție și responsabilitate asemenea învinuiri, lipsite de temei.


Pub