Consiliul de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare are un nou președinte. Guvernul a numit-o pe Daniela Elenciuc în această funcție. Totodată, Mihai Onoi a fost desemnat vicepreședinte al Consiliului.
Vladimir Arachelov a fost eliberat din funcția de secretar de stat al Ministerului Finanțelor, iar în locul său a fost numită Alina Certan.
Premierul Dorin Recean a început ședința de astăzi cu avertizări pentru alegători. „Gruparea criminală încearcă să le spună la oameni că trecem de 3 noiembrie și uitați voi de penalități și amenzi. Investigațiile vor continua și după 3, și după 4, și după 5 noiembrie, ele nu se opresc până când toți cei care au comis infracțiune nu vor fi pedepsiți”, a declarat șeful Executivului.
Urmăriți ședința integral, pe UNIMEDIA:
Vedeți mai jos ordinea de zi a ședinței.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!