Potrivit instituției, inculpata făcea parte dintr-un grup infracțional organizat care contacta telefonic victimele, în special persoane în vârstă, și le comunica faptul că o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier grav.
Sub pretextul achitării unor cheltuieli medicale sau pentru a evita tragerea la răspundere penală a rudei, victimele erau convinse să transmită sume importante de bani. Ulterior, femeia mergea la domiciliile acestora pentru a ridica banii.
În unul dintre cazuri, o victimă din Chișinău a fost deposedată de aproximativ 200 de mii de lei. Potrivit procurorilor, prejudiciul total cauzat în cele cinci episoade investigate depășește 700 de mii de lei.
Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!