19,51 lei/l Motorină coboară sub 20 lei/l la 19,51 lei/l, benzină 23,03 lei/l; noile prețuri ANRE pentru weekend la pompă 12.636 lei Polița obligatorie medicală rămâne 12.636 lei în 2026, buget FAOAM de 19 mld lei votat în prima lectură de Parlament 19,85 lei Euro avansează la 19,85 lei în creștere cu 3 bani, dolar 16,94 lei în scădere, curs BNM pentru weekend 1 Bărbat de 40 ani decedat după ce a căzut sub roțile unui autobuz pe strada Voluntarilor din Ciocana
Pericol pentru utilizatorii Android: Milioane de parole, mesaje și numere de telefon au scăpat pe internet

Milioane de parole, mesaje și numere de telefon au scăpat pe internet, din cauza unei grave probleme de securitate. Sunt expuși utilizatorii Android, din moment ce problema a plecat de la Firebase, platforma Google pusă la dispoziția dezvoltatorilor de aplicații, informează Playtech.ro.

Foto: playtech.ro

Specialiștii în securitate cibernetică au descoperit probleme grave din cauza platformei Firebase, dedicată dezvoltatorilor de aplicații. Aproximativ 4.000 de aplicații care rulează pe Android au expus datele sensibile a milioane de utilizatori.

Astfel, au fost expuse parole, numere de telefon și chiar și mesaje, arată o cercetare realizată de cei de la Comparitech.com, un grup de experți specializați în securitate cibernetică. Problema a pornit de la Firebase, platforma pe care sunt stocate aplicațiile Android și pe care se găsesc o treime dintre toate aplicațiile din Google Play Store.

Cum au fost expuse parolele, mesajele și numerele de telefon

Experții au analizat aproape 20% dintre toate aplicațiile care se găsesc în magazinul Google și au descoperit că aproximativ 4.200 dintre ele au grave probleme de securitate. Mai exact, sunt configurate de așa natură încât pot expune date sensibile și informațiile personale ale celor care le folosesc.

Comparitech a descoperit că aceste aplicații vulnerabile au fost instalate de peste 4 miliarde de ori de către utilizatorii Android, ceea ce înseamnă că datele acestora ar fi putut ajunge pe mâinile hackerilor. Majoritatea aplicațiilor sunt din zona de gaming.

S-ar putea chiar ca problema să fie mai mare decât e prezentată acum. Specialiștii cred că numărul aplicațiilor vulnerabile ar putea fi, în realitate, mult mai mare: adică peste 24.000. Specialiștii care au descoperit problemele i-au informat pe cei de la Google despre aceste vulnerabilități.

Gigantul american susține că va investiga problemele semnalate și-i sfătuiește pe dezvoltatorii care le-au remarcat să semnaleze orice fel de problemă, mai ales că este vorba despre date sensibile precum numere de telefon și mesaje private.


Pub