Gestul emoționant, surprins de cei prezenți în sală, a devenit imaginea zilei și circulă intens pe rețelele sociale.
Familia s-a prezentat la Judecătorie, ținându-se de mâini, fiind înconjurați de rude și susținătorii bașcanei.

Ulterior, după pronunțarea sentinței, soțul Evgheniei Guțul a ieșit din Judecătorie cu fiul lor în brațe, fiind urmați de sora bașcanei.

Condamnarea bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, pronunțată astăzi de Judecătoria Buiucani, a generat un val de reacții critice. Astfel, la scurt timp după verdict, și propagandista rusă Margarita Simonian, redactor-șef al canalului Russia Today, a postat un mesaj amenințător pe canalul său de Telegram.
Secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat condamnarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, drept o „decizie motivată politic”. „Este un exemplu de presiune ilegală asupra oponenților în cadrul campaniei electorale”, a declarat acesta.
La rândul său, avocata bașcanei UTA Găgăuzia, Natalia Bairam, a calificat drept o „rușine pentru Moldova” condamnarea Evgheniei Guțul, pronunțată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Și liderul PSRM, Igor Dodon, a reacționat dur, după condamnarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, la 7 ani de închisoare. „Tot ce a putut realiza justiția reformată și poliția politică a Maiei Sandu e să răzbune frustrările profunde și ura personală a președintei, care este invidioasă pe orice succes sau împlinire care nu-i aparține ei”, a scris ex-președintele.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată în primă instanță la 7 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată astăzi, 5 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Tot astăzi, fosta secretară a Partidului „Șor”, Svetlana Popan, a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul.
Bașcana a fost reținută de mascații CNA în seara de 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Evghenia Guțul urma să zboare din Chișinău la Istanbul, înainte de a fi reținută. Anunțul a fost făcut ministra Afacerilor Interne. „Autoritățile examineză inclusiv scenariul că aceasta nu intenționa să se întoarcă pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat atunci Daniela Misail-Nichitin.
La rândul său, Procuratura Generală a anunțat că Evghenia Guțul figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn.
La 27 martie, mai multe persoane s-au adunat în fața Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, pentru a protesta împotriva reținerii başcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacție.
Bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul i-a scris președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, din arest. Politiciana l-a rugat pe liderul de la Kremlin „să facă presiuni asupra Republicii Moldova” pentru a obține eliberarea sa.
De asemenea, Guțul, aflată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, i-a transmis o scrisoare președintelui SUA, Donald Trump, în care îi cerea „să folosească toate mijloacele diplomatice pentru a proteja drepturile poporului găgăuz”.
La 2 aprilie, judecătorii Curții de Apel Chișinău au respins recursul apărării Evgheniei Guțul de a anula arestul de 20 de zile.
La 9 aprilie, Evghenia Guțul, a fost transferată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care au admis parțial demersul procurorilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!