4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(foto) „Mămica a suferit arsuri grave”. Proprietara apartamentului distrus după o deflagrație la Telecentru are nevoie de sânge. Familia caută donatori: „Va avea nevoie de 16 transplanturi de piele”

Incendiul izbucnit pe 14 aprilie într-un apartament din sectorul Telecentru al capitalei s-a soldat cu consecințe grave pentru proprietara locuinței. Femeia a suferit arsuri severe și are nevoie de donatori de sânge. Despre situație a anunțat fiica victimei, Nicoleta Mîrzac, pe rețelele de socializare.

Foto: colaj

Familia face apel la cetățeni să doneze sânge, menționând că este nevoie de orice grupă.

„În urma unui accident tragic, casa părinților mei a fost transformată în scrum și cenușă, iar mămica mea, Mîrzac Irina, a suferit arsuri grave.

Acum se află în reanimare. Are arsuri pe 50% din corp, dintre care jumătate sunt adânci, de gradul IV. Va avea nevoie de aproximativ 16 operații de transplant de piele, în care va pierde mult sânge.

Avem nevoie urgentă de donatori.

  • Orice grupă de sânge este binevenită
  • Se poate dona la orice centru de colectare din Republica Moldova

Vă rugăm din suflet, la donare să menționați: pentru pacienta Mîrzac Irina, internată la Secția Arsuri și Chirurgie Plastică, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.

Nu putem duce această luptă singuri. Știu că Dumnezeu este mare și se vor găsi oameni buni aici”, a scris fiica acesteia.

Pentru mai multe informații, rudele au pus la dispoziție și un număr de contact - 067267441.


O femeie a fost salvată de pompieri în urma incendiului izbucnit într-un bloc de locuit de la Telecentru.

Potrivit imaginilor apărute de la fața locului, coloane de fum dens și negru se ridicau deasupra blocului de locuit, fiind vizibile din depărtare.

Incendiul izbucnit pe 14 aprilie, într-un bloc de locuit de pe strada Sprâncenoaia din Chișinău a fost lichidat. În total, 10 persoane, inclusiv un copil, au fost scoase în siguranță din clădire, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Primăria municipiului Chișinău a venit cu o reacție oficială după ce, pe 14 aprilie, un apartament de pe strada Sprâncenoaia din capitală a fost distrus complet în urma unui incendiu. „Administrația Publică Locală nu participă la recepția finală a construcțiilor”, precizează instituția, într-un comunicat.


Pub