„Pentru malul drept nu avem nevoie să procurăm gaze de la Gazprom. Moldovagaz a luat această decizie. Întreprinderile trebuie să își asume decizii legate de funcționarea pieței.
Am solicitat ca Moldovagaz să iasă cu o comunicare publică. Este important că își asumă decizii, să le explice. Pentru malul drept, cred că nu avem nevoie la moment să procurăm gaze de la Gazprom. Există stocuri create special pentru securitate, prin Energocom și acest gaz, în mod normal, trebuie să fie achiziționat de la Energocom.
Până acum s-au luat doar două milioane de metri cubi de gaz și asta a durat patru zile. Doar ultimele câteva zile s-a luat gaz de la Gazprom pentru malul drept. Ce urmează va decide Moldovagaz, dar poziția noastră că trebuie să luăm gaz de la Energocom”, a declarat Parlicov.
„Dacă e prea mult gaz pe care partea stângă nu-l consumă, trebuiau declanșate discuții cu Gazprom pentru a solicita reducerea volumelor. Problema este că nu s-a apelat, acum, înțeleg că se va apela. Solicitarea mea este ca MoldovaGaz să treacă imediat la procurarea gazelor de la Energocom”, a mai adăugat ministrul Energiei.
Ieri, șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a venit cu precizări în legătură cu achizițiile și furnizarea de gaze naturale în luna martie. „Luând în considerație că prețul gazelor naturale livrate de SAP „Gazprom” și SA „Energocom” sunt practic similare MoldovaGaz până la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane m3 pe zi de la SAP „Gazprom”, și circa 1,3-1,5 milioane de m3 pe zi de la SA Energocom”, a declarat Ceban.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!