20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
(video) Gafă uriașă a lui Ronaldo la primirea grandioasă în Arabia Saudită. Cum au reacționat fanii

Primire grandioasă pentru Cristiano Ronaldo la noua sa echipă din Arabia Saudită. Stadionul de 25.000 de locuri a fost plin, chiar dacă intrarea nu a fost liberă. Fanii Al Nassr au plătit aproape 4 euro ca să participe la eveniment. Portughezul a pornit, însă, cu stângul în fața noilor săi suporteri. În primul său discurs, a făcut o gafă uriașă: a confundat Arabia Saudită cu Africa de Sud, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

În schimb, a dat asigurări că venirea sa la clubul saudit nu este un semn că se apropie de finalul carierei, așa cum s-a speculat. A semnat cu Al Nassr pentru doi ani, însă mutarea ar putea fi de scurtă durată, scrie cotidianul spaniol Marca. O clauză ar permite ca portughezul să fie împrumutat echipei engleze Newcastle United, care are același patron.

"Evoluția fotbalului e diferită, deci, pentru mine, nu este sfârșitul carierei să vin în Africa de Sud", a spus Ronaldo.

Fanii l-au iertat. Mii de oameni au așteptat cu sufletul la gură ca idolul lor să fie prezentat oficial în spectacolul grandios de pe stadionul clubului din Riad.

"Este o plăcere să fiu aici. Ceea ce vreau să realizez este să-i fac pe oameni fericiți, să mă simt bine, să ajut țara să devină din ce în ce mai bună, nu doar în fotbalul masculin, ci și în cel feminin", a adăugat sportivul. Ronaldo i-a impresionat pe suporteri atunci când i-a aruncat unui copil din tribune o minge cu autograful său. La ceremonie a participat și familia celebrului fotbalist. Partenera sa, Georgina Rodriguez, și cei cinci copii au fost și ei aclamați.



Pub