De menționat că prima persoană reținută în acest caz a fost tot Mihai Pîrgaru.
Amintim că bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.
Potrivit polițiștilor care au venit atunci la Spitalul de Urgență la solicitarea medicilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate. Ivan Bejenari și fetele care îl însoțeau au declarat că Sergiu ar fi căzut de pe scări. Ulterior, acest caz a avut o mediatizare largă după ce concubina bărbatului decedat, dar și fetele care îl însoțeau la discotecă, l-au învinuit public pe Ignat de comiterea crimei.
Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău, a dispărut, fiind dat în urmărire generală. Pârgaru și Ignat au stat 6 și respectiv 7 luni în arest preventiv, apoi transferați în arest la domiciliu.
Procuratura a mai intentat un dosar penal în care Aurel Ignat are statut de parte vătămată, iar Ivan Bejenari, polițistul Sergiu Bradu și un prieten care le-a adus bâta din mașină au statut de învinuit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!