Ca urmare consilierii au refuzat să voteze decizia de-a aloca bani din buget pentru achitarea lucrărilor, ceea ce l-ar fi nemulțumit pe primar și al ar început să-i numescă pe consilieri cu cuvinde necenzurate. În semn de protest consilierii au părăsit sala de ședințe, însă Petrioglo le-a ajuns din urmă pe cele două consiliere și le-ar fi agresat fizic.
Potrivit poliției raionului Vulcănești, la data de 20 mai a parvenit un anunț că în incinta primăriei a avut loc un conflict între primar și două consiliere.
Este vorba despre Natalia Calciu și Ana Cerneva.
„A fost o lupăt adevărată. Chiar în acest moment sunt în drum spre punctul medical din localitate ca să fixez leziunile corporale pe care mi le-a provocat Petrioglo”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Natalia Calciu.La rândul său, primarul de Vulcănești neagă acuzațiile și spune că femeile au inițiat conflictul și l-au agresat verbal. „Eu doar am avertizat-o să închidă gura și nu am atins-o deloc”, a spus Victor Petrioglo.
Oamenii legi au menționat pentru UNIMEDIA că investighează cazul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!