4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Dronele pun România în alertă: O nouă incursiune în spațiul aerian, patru avioane de luptă ridicate de la sol și RO-Alert în toiul nopții

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi, 14 spre 15 octombrie, în zona Sulina, deasupra apelor teritoriale românești din Marea Neagră. Aparatul de zbor a fost detectat de radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) timp de aproximativ un minut, după care a dispărut de pe radar. Patru avioane de luptă, două F-18 spaniole și două F-16 românești, au fost ridicate de la sol în cadrul operațiunilor de supraveghere a spațiului aerian. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul și estul județului Tulcea, scrie presa română.

Foto: Profimedia Images

Potrivit unui comunicat transmis joi dimineață de Ministerul Apărării Naționale, sistemele radar au identificat în cursul nopții un grup de ținte aeriene în apropierea Insulei Șerpilor, teritoriu ucrainean aflat în Marea Neagră, la mică distanță de litoralul României.

Ca urmare a acestei situații, două aeronave F-18 aparținând Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană Întărită, au decolat pentru monitorizarea amenințărilor.

La ora 01.34, radarele militare românești au identificat o dronă care pătrunsese în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României.

„La ora 01.34, o dronă a fost detectată timp de aproximativ un minut în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României, după care a dispărut de pe radar”, precizează MApN.

Ministerul nu a oferit informații despre tipul dronei, proveniența acesteia sau motivele pentru care a dispărut de pe ecranele radar. De asemenea, comunicatul nu menționează dacă aparatul de zbor a fost interceptat vizual de aeronavele militare.

Alte ținte aeriene, detectate în Marea Neagră. Au intervenit și avioanele F-16 românești

Incidentul nu a fost unul izolat în cursul nopții. Ulterior primei incursiuni, sistemele de supraveghere radar au semnalat alte ținte aeriene la aproximativ 77 de kilometri est de Insula Șerpilor.

În aceste condiții, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Fetești, au fost ridicate de la sol.

„Ulterior, ca urmare a semnalării altor ținte aeriene la aproximativ 77 km est de Insula Șerpilor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Fetești, au fost ridicate de la sol”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru instituirea măsurilor de avertizare a populației din nordul și estul județului Tulcea.

La ora 04.57 a fost transmis un mesaj RO-Alert, prin care locuitorii din zonele vizate au fost avertizați în legătură cu potențialul pericol aerian.

Potrivit MApN, nu au fost raportate alte pătrunderi în spațiul aerian național, iar alerta aeriană a încetat la ora 05.46.

A treia incursiune în spațiul aerian românesc în mai puțin de 24 de ore

Incidentul din noaptea de miercuri spre joi vine după o zi cu mai multe alerte aeriene în apropierea frontierei României cu Ucraina, inclusiv două pătrunderi confirmate în spațiul aerian național.

Miercuri dimineață, 14 octombrie, radarele MApN au detectat trei ținte aeriene în apropierea localității ucrainene Vâlkove. Două avioane F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol, însă țintele respective nu au pătruns în spațiul aerian românesc.

Ulterior, în cursul aceleiași dimineți, o altă dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Aparatul a revenit în spațiul aerian ucrainean, unde a fost doborât de apărarea antiaeriană a Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării.

Un nou incident a avut loc miercuri după-amiază, când o țintă aeriană detectată inițial la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor a pătruns în spațiul aerian românesc la ora 17.38, la 22 de kilometri nord-est de Sulina. Aceasta a rămas în spațiul aerian național timp de opt minute, până la ora 17.46. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația a primit un mesaj RO-Alert.

Astfel, incursiunea înregistrată joi, la ora 01.34, reprezintă a treia pătrundere confirmată în spațiul aerian românesc în mai puțin de 24 de ore, potrivit comunicatelor succesive ale MApN.


Pub