35,90 lei/l Motorina urcă la 35,90 lei/l, benzina la 32,72 lei/l: noile prețuri ANRE de vineri 36 ori Importul de cărbune s-a prăbușit de 36 de ori: de la 4.700 tone la 130 tone în septembrie 47 acțiuni traumatice Bărbat bătut până la moarte în Bălți: expertiza a constat 47 de acțiuni traumatice, 26 la cap 508,4 mln lei Bugetul Procuraturii 2027 avizat de CSP: 508,4 mln lei, din care 433,6 mln pentru salarii
Italia pregătește o regulă de 100 km/h pe banda de depășire. Șoferii care merg mai încet riscă amendă

Italia introduce o nouă regulă pentru șoferi: viteză minimă de 100 km/h pe banda de depășire a autostrăzilor cu cel puțin trei benzi pe sens. Șoferii care se abat de la această nouă regulă riscă o amendă de 40 de euro, scrie adevărul.ro.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit Il Giornale, măsura urmărește să combată un fenomen răspândit și periculos: ocuparea necorespunzătoare a benzilor de depășire cu o viteză prea mică, una dintre cauzele principale a frânărilor bruște și așa-numitului „efect de acordeon”, care apare pe drumurile cu trafic intens.

Acest efect apare atunci când o frânare ușoară a unui vehicul îi determină pe șoferii din spate să încetinească tot mai mult, până la oprirea completă a mașinilor. Astfel, se produc ambuteiaje, chiar și în lipsa unui accident sau a unui obstacol pe șosea.

Potrivit prevederilor decretului legislativ aprobat la 13 octombrie, obligația de a circula cu minimum 100 km/h se va aplica doar pe autostrăzi și pe principalele drumuri expres care au cel puțin trei benzi pe fiecare sens de circulație.

Desigur, respectarea acestui prag nu va fi obligatorie în orice situație. Încetinirile provocate de condițiile meteorologice, precum ceața sau ploile torențiale, dar și cele cauzate de lucrări, accidente sau ambuteiaje nu vor fi sancționate.

De asemenea, vor prevala indicatoarele rutiere temporare sau permanente care impun alte limite de viteză.

Deși legislația italiană permitea deja stabilirea unor viteze minime pe anumite sectoare de drum, noua regulă introduce un prag clar de 100 km/h pe banda de depășire, în condițiile prevăzute de lege.

Până acum, situațiile în care viteza redusă încurca traficul erau evaluate de polițiști de la caz la caz. Șoferii care nu respectă noua regulă riscă o amendă de 40 de euro.


Pub