Poliția a stabilit că un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care nu are permis de conducere se deplasa la volanul unei mașini, spre Movileni.
La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a lovit din spate o căruță, în care se aflau cei trei minori.
În urma impactului, un băiat de 16 ani și pasagerul de aceeași vârstă, s-au ales cu leziuni și au fost transportați la spital.
Conducătorul automobilului de model Ford nu a avut nevoie de îngijiri medicale. Totodată, a fost supus testului de alcoolemie care a arătat un rezultat negativ.
Alte circumstanţe se stabilesc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!