79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Cum explică primarul capitalei găurile apărute pe strada Ion Creangă, aflată în reparație

Găurile apărute pe strada Ion Creangă, din sectorul Buiucani, aflată în reparație sunt „un proces tehnologic, care este executat la etapa așternerii stratului de bază”. Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu mai multe explicații în acest sens și a precizat că lucrările pe strada vizată sunt supravegheate, iar antreprenorul poartă răspundere pentru neconformitățile admise pe șantier.

Foto: fb/IonCeban
„Strada este în reparație. Găurile care sunt în asfaltul de egalizare așternut pe str. I. Creangă, nu sunt altceva decât un proces tehnologic, care este executat la etapa așternerii stratului de baza (binder). Procedura permite ușor de a identifica fântânile şi grilajele de captare, iar până la etapa de așternere a stratului de uzură, aceste elemente urmează a fi ridicate la cotele prevăzute de proiect. Astfel, după așternerea stratului de uzură acestea vor fi la nivel, fără denivelări. Rog să nu existe interpretări şi manipulări nejustificate în acest sens”, a spus Ceban.

Ceban spune că lucrările sunt supravegheate de dirigintele de șantier, responsabilul tehnic şi specialiștii din cadrul DGTPCC, care zilnic sunt în teren, iar antreprenorul poartă răspundere materială pentru neconformitățile admise pe şantier.

Ion Ceban a inspectat ieri lucrările de pe strada Ion Creangă. Acesta a primit asigurări din partea agentului economic și a reprezentanților Direcției transport public și căi de comunicație că lucrările se desfășoară conform calendarului stabilit, astfel dacă se va continua în același ritm, atunci obiectivul ar putea fi dat în exploatare în toamna curentă și nu în martie 2022, așa cum este stipulat în contract.


Pub