Acțiunea aparține mișcării Extinction Rebellion, care au organizat, în acest sens, un flashmob prin care semnalează gravitatea problemei privind poluarea din Chișinău.
Extinction Rebellion (XR) reprezintă o mișcare civică internațională, non-violentă și neafiliată niciunui partid, care luptă pentru prevenirea degradării continue a mediului, a declinului biodiversității și a extincției rase umane pe planetă.
Extinction Rebellion a luat ființă în Londra, Marea Britanie. Pentru prima dată, mișcarea XR s-a întrunit pe 31 Octombrie 2018 în Parliament Square din Londra și a declarat revoltă împotriva guvernului britanic. Peste 1500 de oameni au protestat pașnic în acea zi, iar de atunci mișcarea a luat amploare. Până în prezent, zeci de țări s-au alăturat mișcării XR, iar Republica Moldova este una dintre ele.
UNIMEDIA amintește că, după zile bune în care persistența aerului urât mirositor din capitală le dă bătăi de cap chișinăuienilor, Procuratura Generală s-a autosesizat și a dispus inițierea a două procese penale pentru elucidarea complexă a cicumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate.
La momentul actual, în legătură cu această situație s-a autosesizat Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Primăria Chișinău.
Potrivit secretarei de stat de la MADRM, Iulianei Cantaragiu, au fost prelevate probe de apă din mai multe puncte pentru efectuarea investigațiilor de laborator, care vor oferi o claritate mai mare referitor la sursa de poluare, iar rezultatele de laborator vor fi miercuri.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!