„Eram în anul V la facultate și eram voluntară într-o organizație a studenților cu dizabilități. Aveam sarcina să scriem un proiect și atunci profesoara mea mi-a spus: „Inga, trebuie să mergi acolo, la biroul respectiv, să-l întâlnești pe domnul Grosu. El o să ne ajute, o să vă explice cum să scrieți proiectul”.

El era foarte serios, exact în stilul lui. Eu, cu colega mea, făceam notițe. Absolut tot ce spunea domnul Grosu, noi notam. Ne-a dat o sarcină pentru acasă. Peste două zile am venit cu schița nepregătită. A trebuit să-mi explice încă de mai multe ori cum se scrie.

Și așa a început prietenia noastră, când noi, duminica, ne întâlneam la biserică, la slujbă. Am dezvoltat această tradiție și în familie.

Îmi spunea: „Vezi, te aștept duminică, la ora 8”.

Am câștigat și proiectul, dar și proiectul vieții. Am învățat foarte mult unul de la celălalt: disciplină și responsabilitate. Ne completăm unul pe celălalt, deși suntem două personalități diferite, care împreună facem lucruri comune”, a spus soția acestuia.