„La noi deja cuvântul concurs crează repulsie și nu numai la Chișinău, în Procuratură, în raioane este fix așa, nu trece care trebuie, anulăm concursul, mai facem de zece ori până trece omul din PAS. Noi acum ne judecăm, noi am spus, am rugat colegii care au licență de avocat din partid și acum pe vreo patru cazuri avem în raioane, simple, nici nu pentru funcții înalte. Pur și simplu că trebuia cineva de la PAS să treacă concursul în funcție, în raion. Pentru ce deja mai faci concurs? Dă o lege, numește politic tot ce vrei și gata. Ce mai chinui oamenii, distrugi vieți sau încă și mai tare, mai scrii și plângere la CNA că a fost trucat concursul. De cine a fost trucat dacă voi sunteți în Comisie? Majoritatea oamenilor în Comisie voi sunteți.
Acolo a fost război și nu numai în interiorul sistemului, dar au fost și neînțelegeri la nivelul deciziilor politice, de asta și a apărut scandalul public, pentru că cineva de la PAS avea drept preferință un candidat, altcineva - pe altul, dar niști oamenii din sistem voiau anularea concursului și cumva pe din dos să pună altă persoană”, a spus Plîngău.
Concursul pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost anulat.
Doi candidați s-au retras, iar Comisia a constatat imposibilitatea continuării concursului pentru funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, informând candidații rămași în concurs despre decizia luată.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu un comentariul despre „lipsa de credibilitate a CSP în concursul pentru șefia PCCOCS, instituție care a desemnat-o și pe ea în funcții”. „Dacă, de exemplu, trebuie să fie anulat concursul din primăvară și reluat de la început, vom face asta”, a menționat Dragalin.
CSP a respins demersul lui Sergiu Litvinenco privind oprirea operațiunii administrative cu privire la inițierea concursului la șefia PCCOCS.
Iulian Groza, membru al Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), consideră că acest concurs trebuie anulat. Acesta a sesizat CSP „privind încercări din partea unor persoane interstate de a exercita intimidări și presiuni asupra mea în calitate de membru al Comisiei”. „Consider că acest concurs este lovit de vicii, iar integritatea și credibilitatea procesului de selecție si a rezultatelor concursului sunt afectate grav. Consider ca acest concurs trebuie anulat”, a scris Groza.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!