4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Lecția de istorie cu „Șor, opoziție și frontul Rusiei în RM”: MEC s-a autosesizat, după declarațiile scandaloase ale unei profesoare. Ce spune instituția

Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul profesoarei de la liceul „Vasile Vasilache” din capitală. Într-un comentariu pentru UNIMEDIA, instituția a comunicat că „este important ca în timpul lecțiilor să fie respectat curriculumul școlar, iar informația transmisă în cadrul orelor să fie corectă din punct de vedere factologic”.

Foto: facebook

„Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat referitor la cazul profesoarei de la liceul „Vasile Vasilache” din capitală. Menționăm că este important ca în timpul lecțiilor să fie respectat curriculumul școlar și informația transmisă în cadrul orelor să fie corectă din punct de vedere factologic. În același timp, promovarea democrației, libertății, valorilor general umane, solidarității, respectului față de drepturile omului este una dintre obligațiile sistemul educațional.

Toate cazurile de dezinformare, distribuire de mesaje false, incitare la ură și discriminare vor fi examinate de Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării”, au declarat pentru UNIMEDIA reprezentanții instituției.

O declarație care ar aparține unei profesoare de la un liceu din capitală a scandalizat internauții. „Dacă la următoarele alegeri parlamentare va obține majoritate în Parlament tot opoziția aceasta Șor și toată gașca asta de ratați, care a fost până acum la putere și ne-a sărăcit, atunci, rușii a doua zi sunt aici. Și ei vor deschide al doilea front spre Ucraina. E clar? Iar ucrainenii se vor apăra și vor împușca încoace, cu rachete, cu bombe, cu tot ce va fi”, se aude în înregistrarea audio.

Acum câteva zile, o altă profesoară de la un liceu din capitală a ajuns în vizorul Ministerului Educației și Cercetării, după ce în timpul primei lecții din acest an, aceasta ar fi pus în discuții cu elevii mai multe mesaje calificate drept „propagandă și falsuri”, conform MEC.

„MEC informează că a solicitat explicații instituției de învățământ și direcției municipale educație care ar urma să inițieze o anchetă pe marginea acestui caz și să comunice despre rezultatele investigației. Ministerul va continua să monitorizeze acțiunile întreprinse la nivelul instituției de învățământ privind acest caz. Reiterăm că MEC condamnă vehement orice comportament sau acțiune care instigă la ură și intoleranță”, se arată în comunicatul emis de minister.

Printr-un document semnat de Dan Perciun, Ministerul Educației a informat că, pe parcursul anului de studii 2024-2025, în instituțiile de învățământ general se desfășoară inițiativa „Ambasadori pentru UE”, organizată la propunerea Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. În acest context, MEC solicită directorilor de școli să organizeze activitățile respective și să asigure participarea elevilor și profesorilor la acestea.


Pub