„În numele judecătorilor Curții Constituționale adresez un mulțumesc întregii societăți. Astăzi încheiem un capitol din viața noastră profesională marcat de profunda responsabilitate constituțională, cu recunoștință și cu inima împăcată că ne-am îndeplinit misiunea, menirea de a sluji Legea fundamentală a țării. Am servit CC cu credință și integritate, convinși că democrația nu se apără singură, ci prin oameni și instituții care cred în ea. Pentru fiecare act adoptat, prin care am apărat ordinea constituțională a RM, am protejat supremația Constituției, drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Mulțumim judecătorilor, echipei profesionale a Curții, pentru devotamentul, loialitatea și dedicația manifestate pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu. Mulțumim partenerilor instituționali, pentru sprijinul constant, autorităților statului - pentru cooperare eficientă și cetățenilor acestei țări - pentru încrederea acordată”, a spus, în mesajul de încheiere, președinta Înaltei Curți, Domnica Manole.
Urmăriți conferința integral, pe UNIMEDIA:
Acum câteva zile, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, care o susține deschis pe Maia Sandu, a afirmat că actuala președintă nu va accepta candidatura unui premier înaintat de partide „cu simpatii față de Rusia”, chiar dacă acea majoritate va fi aleasă prin vot democratic, la parlamentarele din toamnă. „Intrăm în analogia istorică atunci când Dodon refuza ceva și îl suspendau pe o zi, dar Curtea Constituțională e a noastră”, a declarat Sturza.
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a venit cu o reacție publică la afirmația lui Ion Sturza, a doua zi. „Curtea Constituțională este o autoritate independentă și se supune doar Constituției”, a subliniat Domnica Manole.
Curtea Constituțională a informat, la 16 mai 2025, Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile articolului 13 din Legea nr. 74 din 10 aprilie 2025 cu privire la CC, despre faptul că pe 16 august 2025 expiră mandatul a cinci judecători ai Înaltei Curți, în contextul în care se împlinește termenul constituțional de 6 ani.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul ședinței din 24 iunie, numirea Domnicăi Manole și a lui Sergiu Litvinenco în funcțiile de judecători ai Curții Constituționale.
Tot pe 24 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis desemnarea candidatului Ion Malanciuc la funcția de judecător la Curtea Constituțională.
În aceeași zi, Blocul Alternativa a organizat un protest la ușa CC: „Fără concurs, fără rușine, numiri de gașcă, făcute-n cabine”, „Pentru păpuși pe listă, CC e doar o revistă”, „Curtea Constituțională nu-i sculă guvernamentală”, au scandat manifestanții.
În seara zilei de 19 iunie, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat pe facebook că Guvernul va aproba, la următoarea ședință, numirea a doi judecători la Curtea Constituțională.
Ulterior, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Parlamentul va înainta numirea Liubei Șova și a lui Nicolae Roșca.
Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale, a venit cu un comentariu, după ce Guvernul și Parlamentul a anunțat decizia de a reînnoi mandatele actualei componențe a Înaltei Curții pe facebook, fără concursuri publice și fără o minimă transparență. „Dincolo de forma superficială a comunicării, fondul este următorul: de această dată, puterea politică a decis să renunțe la teatrul obișnuit al „concursurilor publice” și să-și asume direct numirile. Cinic vorbind, e un pas înainte”, a scris Tănase.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!