6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Premierul britanic Boris Johnson, transferat la terapie intensivă din cauza complicațiilor cauzate de coronavirus

Premierul britanic Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus, în urmă cu zece zile, a fost transferat la terapie intensivă luni, a doua zi de la spitalizarea sa în centrul Londrei, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Foto: REUTERS

„În cursul după-amiezii, starea de sănătate a premierului s-a deteriorat şi, la recomandarea echipei sale medicale, a fost transferat la unitatea de terapie intensivă a spitalului'', a precizat purtătorul de cuvânt.

„Primul ministru i-a cerut ministrului de externe Dominic Raab (...) să-l înlocuiască atunci când va fi necesar”, a adăugat el, potrivit unui comunicat.

Potrivit Downing Street, premierul are o stare bună şi este conştient, deşi în jurul orei 18.00, el a fost transferat la o unitate de terapie intensivă - unde sunt tratate cele mai grave cazuri - a spitalului St Thomas, în centrul Londrei, notează Reuters.

Biroul premierului a precizat că acesta a fost transferat la terapie intensivă ca '„măsură de precauţie pentru cazul în care ar necesita ventilaţie”.

Johnson, de 55 de ani, a fost testat pozitiv pentru coronavirus la 26 martie. Purtătorul său de cuvânt a cerut anterior precauţie cu privire la unele informaţii apărute în mass-media, potrivit cărora Johnson primeşte oxigen şi a refuzat să spună direct dacă acesta are pneumonie.

Potrivit ziarului The Times şi corespondentului ITV Robert Peston, premierului britanic i s-a dat oxigen.

Ministrul de externe Dominic Raab, 46 de ani, a prezidat luni reuniunea de urgenţă a guvernului britanic privind criza COVID-19.


Pub