Astfel, în jurul orelor 09:55, un bărbat de aproximativ 40 ani, a ajuns la cimitirul din Căuşeni, și-a pierdut cunoștința, căzând jos.
Carabinierii s-au apropiat pentru a acorda primul ajutor, totodată, prin intermediul serviciului unic 112, solicitând la fața locului o ambulanță.
La scurt timp bărbatul a fost preluat de un echipaj medical sosit la chemare și transportat la SR Căuşeni pentru a-i acorda îngrijiri medicale calificate.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!